Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

Preasfinţitul Părinte Macarie a vizitat Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău

Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, aflat aceste zile în vizită pastoral-misionară în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în după-amiaza zilei de duminică, 3 iulie 2022, a binevoit să poposească şi în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău. Fiind întâmpinat de părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, Preasfinţitul Părinte Macarie s-a închinat în sfânta biserică şi la sfintele moaşte, „întru bucuria firească a vieţii în Hristos”, aşa cum avea să consemneze pe Sfânta Evanghelie.

Preasfinţitul Părinte Macarie a împărţit celor prezenţi daruri duhovniceşti şi a vizitat Centrul social-filantropic şi cultural al parohiei, care găzduieşte şi Asociația „Treime de Arhierei” din Bacău, binecuvântând activităţile social-filantropice, cultural-educaționale şi medicale dedicate copiilor, tinerilor şi vârstnicilor, care se desfăşoară în această locaţie.