Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

Noutăți

Comments Box SVG iconsUsed for the like, share, comment, and reaction icons

Pelerinaj al credincioșilor Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău, în Republica Moldova

În perioada 19–21 octombrie 2026, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și cu sprijinul Centrului de pelerinaje eparhial, un pelerinaj duhovnicesc, istoric și cultural în Republica Moldova. Pe parcursul celor trei zile, credincioșii au vizitat mănăstiri, monumente istorice și obiective reprezentative pentru patrimoniul cultural și spiritual al acestui ținut românesc.

Prima zi
Pelerinajul a început la Mănăstirea Vărzărești, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, una dintre cele mai vechi vetre monahale din Basarabia, atestată documentar în anul 1420, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun.

A urmat Mănăstirea Hîncu, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, întemeiată în anul 1678 de marele stolnic Mihalcea Hîncu, într-un cadru natural deosebit, la poalele Codrilor Moldovei.

Programul zilei a continuat cu vizitarea complexului vinicol Mileștii Mici, renumit pentru galeriile sale subterane întinse pe zeci de kilometri și pentru colecțiile de vinuri care păstrează tradiția viticulturii moldovenești.

Ziua a doua
Cea de-a doua zi a început la Mănăstirea Condrița, situată într-un cadru natural pitoresc, în apropierea Chișinăului, un așezământ care păstrează mărturii ale vieții monahale și ale istoriei sale zbuciumate din perioada regimului sovietic.

Pelerinii au vizitat apoi Mănăstirea de maici „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni, atestată documentar în anul 1785. Aici s-au închinat la o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, primită în anul 1999 de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Valaam, Rusia. Un moment important din istoria recentă a mănăstirii îl reprezintă descoperirea, la 10 iulie 2018, a trupului neputrezit al Episcopului Dionisie Erhan, în timpul unor lucrări de consolidare. Cunoscut pentru viața sa duhovnicească și activitatea pastorală, acesta a fost trecut în rândul sfinților în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 25 octombrie 2018.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Curchi, întemeiată în anul 1773, unul dintre cele mai reprezentative ansambluri monahale din Basarabia, cunoscut pentru arhitectura sa deosebită și pentru cele cinci biserici. După suferințele și transformările din perioada sovietică, mănăstirea a cunoscut un amplu proces de restaurare și renaștere a vieții monahale.

În continuare, credincioșii au vizitat Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, situată în valea râului Răut, un important sit arheologic și istoric, cu vestigii ale unor civilizații succesive, complexe rupestre și așezări vechi.

Ultimul obiectiv al zilei a fost Castelul Mimi, din localitatea Bulboaca, un important complex vinicol a cărui istorie începe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta este legat de personalitatea lui Constantin Mimi, om de stat și promotor al viticulturii moderne, și reprezintă astăzi un reper al patrimoniului arhitectural și vitivinicol al Republicii Moldova.

Ziua a treia
În ultima zi, pelerinii au vizitat centrul orașului Chișinău, unde au descoperit obiective arhitecturale, culturale și istorice reprezentative pentru capitala Republicii Moldova.

Ultimul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi vetre monahale din Basarabia, atestată documentar în anul 1429. De-a lungul veacurilor, mănăstirea a avut un rol important în viața spirituală și culturală a Moldovei istorice, devenind un simbol al credinței ortodoxe și al continuității tradițiilor românești.

Pe tot parcursul pelerinajului, credincioșii au fost însoțiți de preoții slujitori ai parohiei, părintele Marian Gliga și părintele Mihai-Flavius Balaban, care au coordonat momentele de rugăciune și reculegere și le-au oferit participanților informații despre istoria și semnificația locurilor vizitate.

Dincolo de valoarea istorică și culturală a obiectivelor descoperite, acest pelerinaj a fost un prilej de rugăciune, comuniune și îmbogățire sufletească, oferindu-le credincioșilor posibilitatea de a redescoperi frumusețea Ortodoxiei și bogăția tradițiilor românești păstrate de ambele maluri ale Prutului.
... See MoreSee Less

Dincolo de valoarea istorică și culturală a obiectivelor descoperite, acest pelerinaj a fost un prilej de rugăciune, comuniune și îmbogățire sufletească, oferindu-le credincioșilor posibilitatea de a redescoperi frumusețea Ortodoxiei și bogăția tradițiilor românești păstrate de ambele maluri ale Prutului.Image attachmentImage attachment+Image attachment

Comment on Facebook

Mulțumiri și recunoștință părinților !🙏🩷

Doamne ajuta

Doamne ajută !

Doamne ajuta

Doamne ajută 🙏🙏🙏

View more comments

🙏✨ INVITAȚIE LA UN DIALOG DESPRE FAMILIE, IUBIRE ȘI VINDECARE ✨🙏

⛪ Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Protopopiatul Bacău
Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, vă invităm cu bucurie să participați la un eveniment de suflet, dedicat familiei creștine, iubirii și comuniunii dintre oameni! 💒❤️

🗓️ Vineri, 23 octombrie 2026
🕕 Începând cu ora 18:00, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu
📍 Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău

🎙️ Vom avea bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Părintele Protopresbiter Agapie Dragoș Nistor, alături de care vom participa la un dialog interdisciplinar cu o temă deosebit de actuală și profundă:

💞🧠 „Familia Ortodoxă Creștină – între suflet și creier”
🌿 Un dialog despre iubire, comuniune și vindecare

👨‍👩‍👧‍👦 Familia este mai mult decât un loc în care trăim împreună: este spațiul în care învățăm să iubim, să iertăm, să ne dăruim și să creștem unii prin ceilalți. Este locul în care sufletul se formează, mintea se luminează, iar iubirea devine putere vindecătoare. 🕊️❤️

🌟 Evenimentul se înscrie în tematica „Anului omagial al pastorației familiei creștine”, constituind un prilej de reflecție asupra familiei ca spațiu fundamental al iubirii, al comuniunii, al educației și al formării persoanei umane.

🙏 Vă așteptăm cu drag să fim împreună în rugăciune, dialog și comuniune, pentru a descoperi mai profund frumusețea familiei creștine și puterea iubirii trăite în lumina lui Hristos!

💒 Veniți să ne bucurăm împreună de un ceas de comuniune și zidire sufletească!

🤍 Vă așteptăm cu drag! 🤍

„Gânduri din inimă” 🤍

Cu ce gând rămâneți după această întâlnire și la ce alte evenimente v-ar plăcea să participați la Central Plaza?

💬 Scrieți-ne răspunsurile într-un comentariu la această postare.

🎁 Autorii celor mai emoționante trei mesaje vor primi fiecare câte un pachet consistent de cadouri.

📅 Așteptăm comentariile până joi, 29 octombrie, inclusiv. Anunțăm câștigătorii vineri, 30 octombrie, pe această pagină.

Așteptăm gândurile dumneavoastră, așa cum le simțiți!
... See MoreSee Less

Comment on Facebook

A fost o binecuvântată superbă multumim

Felicitări 🍀

Felicitări

Felicitari

Felicitări!

Felicitări!

View more comments

Vă rugăm să țineți cont de așteptările parohiei noastre în ceea ce privește copiii la Sfânta Liturghie:

Dacă cei mici sunt gălăgioși, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă întârziați pentru că îmbrăcatul tuturor și ieșitul pe ușă au fost o adevărată provocare, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă micuțul dumneavoastră nu stă locului, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă bebelușul trebuie hrănit, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă cel mic pune întrebări tocmai în momentul cel mai nepotrivit, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă cineva plânge, scapă o jucărie sau trebuie să meargă pentru a treia oară la baie, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă micuțul dumneavoastră nu știe încă toate rugăciunile, răspunsurile sau exact când trebuie să stea jos ori în picioare, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă aveți impresia că v-ați petrecut întreaga Liturghie ocupându-vă de copii și că ați auzit aproximativ 12% din predică, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă dimineața de duminică este mai degrabă agitată decât liniștită, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă vă faceți griji că cei mici îi distrag pe oamenii din jur, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Dacă aveți un copil cu dizabilități sau cu nevoi speciale, vă rugăm să veniți în continuare la Sfânta Liturghie.

Copiii nu învață să fie parte din Biserică stând acasă până când vor putea sta liniștiți. Ei învață fiind aici, în Biserică.

Învață să-și facă semnul Sfintei Cruci privindu-ne.
Învață rugăciunile auzindu-ne rugându-ne.
Învață Sfânta Scriptură ascultând Cuvântul lui Dumnezeu.
Învață evlavia și respectul pentru cele sfinte privindu-ne cum ne închinăm și facem metanii.
Învață că Hristos este cu adevărat prezent în Sfânta Euharistie văzând dragostea și evlavia cu care ne apropiem de Sfântul Potir.
Învață că Biserica este casa lor pentru că noi le facem loc aici.

Foiala, șoaptele, plânsul bebelușilor și glasurile celor mici nu sunt semne că aceștia nu își au locul la Sfânta Liturghie. Sunt semne că Biserica este vie.

Așadar, aduceți bebelușii. Aduceți copiii mici. Aduceți-i și pe cei mai mari. Așezați-vă acolo unde cei mici pot vedea. Ieșiți puțin atunci când este nevoie, dar întoarceți-vă întotdeauna în biserică.

Prin Taina Sfântului Botez și prin Taina Mirungerii, acești copii au devenit membri deplini ai Trupului lui Hristos. Ei aparțin Bisericii. Au nevoie de harul Sfintelor Taine, de exemplul părinților lor și de dragostea și răbdarea întregii comunități parohiale.
Copiii nu sunt doar viitorul Bisericii Ortodoxe. Ei sunt parte din Biserică chiar acum!

Sursa text: Orthodox Church of the Annunciation
... See MoreSee Less

Comment on Facebook

“Lăsați copiii să vină la mine!” Cel mai frumos îndemn! Doamne ajută! 🙏

Și noi am fost copii odată și cei mari ne-au suportat!

Ce frumos cinste Preoților din acest sfînt lācaş 🙏

Doamne ajută-ne! Să ne dea Bunul Dumnezeu înțelepciune! Amin! Fără Dumnezeu nu suntem nimic!

Bunul Dumnezeu să ne lumineze și să ne aiba in grija lui!

Foarte frumos grăit!🙏❤️

Mare dreptate!

Doamne ajuta

Cel mai frumos îndemnul! Doamne ajuta🙏

Doamne ajută! Foarte frumos!

Doamne ajuta

Corect

Dacă vreți să aveți copii sănătoși și deștepți, puneți-i să facă sport și să citească. "Sfânta liturghie" îi trimite în evul mediu.

View more comments

Credincioșii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, în pelerinaj la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Roman

Miercuri, 14 octombrie 2026, aproximativ 50 de credincioși ai Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău au participat la hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, prilej de rugăciune, comuniune și întărire sufletească.

Sărbătoarea are o istorie de peste șase secole. Pe locul catedralei ridicate în secolul al XVI-lea s-a aflat un lăcaș de cult închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, menționat într-un document din anul 1408 sub denumirea de „Sfânta Vineri”. Ulterior, în vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cancelaria domnească a emis documente referitoare la biserica „Sfânta Paraschiva”, în anii 1458, 1465 și 1488, mărturii ale vechimii și importanței acestui așezământ de credință.

Primul popas duhovnicesc al pelerinilor a fost la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, participând la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la care au slujit, alături de ierarhi și un sobor mare de preoți și diaconi, părintele paroh Aurel Cârlan și părintele slujitor Marian Gliga. Cu acest prilej, credincioșii s-au închinat cu evlavie la baldachinul cu Sfintele Moaște, înălțând rugăciuni către Dumnezeu pentru sănătate, pace sufletească și ocrotirea celor dragi.

Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Giurgeni, un loc binecuvântat de liniște și rugăciune, unde participanții s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, bucurându-se de atmosfera odihnitoare a acestui așezământ.

Un alt moment deosebit al călătoriei duhovnicești l-a constituit vizita la Trifești, unde pelerinii s-au închinat la o altă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cu nădejde și credință.

Pelerinajul a reprezentat pentru credincioșii băcăuani un prilej de apropiere de Dumnezeu, de întărire în credință și de trăire a bucuriei comuniunii, fiecare popas aducând un nou moment de rugăciune, recunoștință și pace sufletească.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)

(Pr. Mihai-Flavius Balaban)Image attachmentImage attachment+Image attachment

Comment on Facebook

🙏🙏 Dumnezeu sã vã ajute în tot ce vã este de folos!

Am ascultat si eu Sfanta Liturghie,prilej de bucurie si apropiere de cele sfinte si m a impresionat numarul mare de credinciosi veniti sa se inchine la SF moaste .Am fost si la Trifesti,la icoana facatoare de minuni rugandu ne ptr noi si pentru pace in intreaga lume! Pacat ca' a fost foarte frig si am tremurat din belsug! Doamne ajuta!

Să vă fie de folos!

Să fiți binecuvântați de Domnul!

A fost o zi minunata!!! Doamne ajuta!,, 🙏🙏🙏

Doamne ajută AMIN

Domne.ajută la tota lumea..

Doamne ajuta asi fi vrut sa merg si eu nu mai erau locuri

Să fie cu folos și binecuvântări pelerinajul!

Doamne ajută 🙏 Amin 🙏

Doamne ajută.

Doamne ajuta

Doamne ajuta!Amin!

Mulțumim sf părinți pentru această zi frumoasă cu încărcare duhovnicească.

View more comments

Seniori informați, sănătoși și în siguranță, prin activitățile Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău
Luni, 12 octombrie 2026, la Așezământul socio-cultural al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, s-a desfășurat o nouă întâlnire dedicată persoanelor vârstnice, Clubul de socializare „Sf. Părinți Ioachim și Ana” al Parohiei fiind implicat în cadrul proiectului „Vârsta senectuții, Vârsta activă – rețea de cluburi comunitare pentru prevenirea izolării sociale a persoanelor vârstnice din județul Bacău”. Activitatea a continuat seria întâlnirilor prin care seniorii sunt încurajați să își protejeze sănătatea, să își consolideze sentimentul de siguranță și să participe activ la viața comunității.
În cadrul atelierului „Ani cu rost”, seniorii au participat la o prelegere susținută de Irina Vrînceanu, nutriționist-dietetician și farmacist, și Măriuca Dogaru, psiholog. Discuțiile au avut în vedere longevitatea conștientă, îngrijirea creierului și a organismului, precum și importanța menținerii echilibrului emoțional și a unui stil de viață sănătos, mai ales la vârste înaintate.
Participanții au aflat cum pot recunoaște tristețea și neliniștea persistente, ce măsuri pot adopta pentru a-și păstra claritatea mentală și în ce fel rugăciunea, iertarea și comuniunea contribuie la cultivarea liniștii sufletești și la menținerea legăturilor cu cei din jur. Totodată, Irina Vrînceanu a evidențiat rolul alimentației adecvate și al unui stil de viață echilibrat în păstrarea autonomiei, a vitalității și a bucuriei de a trăi. La final, fiecare participant a primit fișa de lucru „Ani cu rost”, pentru continuarea acasă a celor discutate, precum și materiale de lectură cu folos.
Această întâlnire a fost precedată, marți, 6 octombrie 2026, de atelierul „Senior informat, senior în siguranță”, susținut de Bianca-Mihaela Negoiță, asistent social. Activitatea a reunit aproximativ 50 de persoane vârstnice și a urmărit creșterea gradului de informare cu privire la prevenirea abuzului, neglijării, înșelăciunii și fraudei îndreptate împotriva seniorilor.
Pe parcursul atelierului au fost prezentate situații concrete cu care persoanele vârstnice se pot confrunta în viața de zi cu zi, precum și modalități de recunoaștere și prevenire a diferitelor forme de abuz și exploatare. Participanții au primit recomandări practice privind necesitatea manifestării prudenței în relațiile cu persoane necunoscute, protejarea datelor personale și a informațiilor bancare, precum și solicitarea sprijinului atunci când se confruntă cu situații dificile sau pe care nu le pot gestiona singuri.
Dialogul deschis le-a oferit seniorilor posibilitatea de a adresa întrebări, de a împărtăși preocupări și de a analiza împreună modalități prin care își pot proteja mai bine drepturile, bunurile și siguranța personală. Astfel, activitatea a contribuit la consolidarea încrederii participanților în propriile capacități de a identifica riscurile și de a lua decizii informate.
Prin abordarea complementară a acestor teme, cele două întâlniri au evidențiat importanța unei îmbătrâniri active și conștiente, în care grija pentru sănătatea fizică și emoțională se împletește cu informarea, prevenția și cultivarea relațiilor de sprijin. Seniorii au avut ocazia să dobândească informații utile pentru viața de zi cu zi, să își împărtășească experiențele și să descopere resurse care îi pot ajuta să își păstreze independența, demnitatea și încrederea.
Prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului, Asociația „Treime de Arhierei” urmărește să contribuie la diminuarea riscului de izolare socială a persoanelor vârstnice și la valorificarea experienței, demnității și potențialului acestora în cadrul comunității.
Proiectul este implementat de Asociația „Treime de Arhierei”, furnizor acreditat de servicii sociale, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2026, și este cofinanțat din bugetul propriu al Consiliului Județului Bacău, în temeiul Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Proiectul este implementat de Asociația „Treime de Arhierei”, furnizor acreditat de servicii sociale, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2026, și este cofinanțat din bugetul propriu al Consiliului Județului Bacău, în temeiul Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.Image attachmentImage attachment+Image attachment

Comment on Facebook

Stimã si respect tuturor 🙏 Dumnezeu sã vã dea sãnãtate!

Amin doamne ajută. Felicitări

Felicitari Parinte!!!

Felicitari parinte Aurel multa sanatate

Felicitări celor implicați și seniorilor.

Felicitări!

Felicitări celor implicați în acest proiect.!

View more comments

... See MoreSee Less

Comment on Facebook

E programul începând cu această săpt?

POMENIȚI VA ROG LA ACESTE SF LITURGHII și la SF MASLU PE VII ANASTASIA, GRIGORE, DANIELA ,FLORICA, DANIELA, IOANA, ION, EUGEN, MIHAI, NICOLETA, EMIL, MARIA, MARIA, MIHAELA, LORENA, ALIS, , SIMINA, DELIA, MAX, GABRIEL Și ADORMIȚI PETRE, STELU, MARIN, IOANA, ION, MIHAI ,AMIN

Doamne ajuta

Doamne ajută! 🙏

Doamne ajuta tuturor!

Doamne ajuta

Doamne ajuta!

View more comments

Load more