Duminică, 24 iunie 2018, în ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, de Sânziene (lat. „sanctus Dies Ioannis”), Asociaţia „Treime de Arhierei” împreună cu Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” au sărbătorit Ziua Universală a IEI, organizând un recital de cântări religioase şi patriotice şi împărţind flori de sânziene la toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie.
IA, simbolul identității și creativității spațiului românesc, sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de către românii de pretutindeni (din aproximativ 48 de ţări şi peste 1000 de oraşe), a fost pusă la loc de cinste şi de către enoriaşii parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, care au venit îmbrăcaţi în portul popular la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Mulţumim tuturor celor care au participat la această întreită sărbătoare şi au înfrumuseţat sfânta slujbă. Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu alese daruri de sănătate şi spor îmbelşugat în toate, iar Sfântul Proroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a cărui naştere am prăznuit, să ne fie tuturor rugător şi mijlocitor!
La mulţi ani celor care purtaţi numele de Sânziana sau Zian (acesta a fost numele de botez al Părintelui Arsenie Boca)!
(Asociaţia „Treime de Arhierei” şi preoţii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi”din Bacău, Pr. paroh Aurel Cîrlan, Pr. slujitor Marian Gliga şi Pr. slujitor Flavius Balaban)