Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

Eveniment duhovnicesc în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Protopopiatul Bacău

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, vineri, 17 martie 2017, a fost adusă Sfânta Cruce de la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman, fiind aşezată spre închinare în biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău.

Începând cu orele 17:00, numeroşi credincioşi au participat la acest moment cu emoţie în suflet şi cu flori în mâini, alături de un sobor de şapte preoţi, în frunte cu părintele protoiereu al Bacăului, Costică Busuioc, pentru a primi cu mare evlavie Sfânta Cruce şi a o depune în biserică, unde a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu.

Cu acest prilej, în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” a debutat programul catehetic „Cinstirea icoanelor în Ortodoxie”, din cadrul proiectului eparhial „Cateheze în parohii”, sub directa coordonare a Biroului de catehizare condus de către părintele inspector eparhial Daniel Marari, din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. În contextul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti, părintele protoiereu Costică Busuioc a susţinut cateheza „Catapeteasma – istoria mântuirii în imagini”, concluzionând: «Catapeteasma este marele album al familiei noastre duhovniceşti pe care-l „răsfoim” ori de câte ori intrăm în Casa Lui Dumnezeu».

La finalul slujbei, părintele protopop a adresat un cuvânt de mulţumire IPS Ioachim pentru binecuvântarea pe care Protoieria Bacău a primit-o prin organizarea acestui eveniment misionar-duhovnicesc, şi anume prima ediţie a procesiunii „La umbra Crucii Tale”, ce va avea loc în oraşul Bacău în data de 19 martie a.c., în Duminica a III-a din Postul Mare. Preoţi şi credincioşi vor purta în pelerinaj sfântul odor, pornind la orele 16:00 de la biserica „Lazaret” spre biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde la orele 16:45, Înaltpreasfințitul Ioachim va binecuvânta pe toţi cei prezenţi, urmând să participe la conferinţa intitulată „Crucea vieţii omeneşti”, susţinută de către părintele profesor Ioan Cristinel Teşu.

Seara s-a încheiat cu alocuţiunile preoţilor bisericii „Sf. Trei Ierarahi”, pr. paroh Aurel Cîrlan împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius Balaban, care au mulţumit arhipăstorului, părintelui protopop şi credincioşilor prezenţi la evenimentul duhovnicesc desfăşurat în premieră în oraşul Bacău.

(Pr. Flavius Balaban)