Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

Proiect social-cultural la Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău

Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în perioada 8-14 martie 2017, în cadrul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, sub coordonarea Protopopiatului Bacău, s-a desfăşurat Proiectul social-cultural „Inimă de mamă”.

În data de 8 martie a.c., în incinta Complexului comercial Arena Mall din Bacău, a avut loc cea de-a doua ediție a Concertului „Inimă de mamă”, dedicat Zilei Internaţionale a Femeii. Fondurile şi bunurile strânse în urma acestui concert caritabil au fost folosite pentru a oferi o mângâiere mamelor, copiilor și nou-născuților.

Astfel, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău au fost sprijiniţi douăzeci şi unu de copii de la Secţia de Pediatrie, cincizeci şi şapte de nou-născuţi, împreună cu mamele lor, din cadrul Maternităţii Bacău, precum şi douăzeci de femei private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău. Aceştia au primit bunuri necesare pentru uzul personal, cărţi de rugăciune, iconiţe, flori şi produse de patiserie de la brutăria „Betleem” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

„Aducem mulţumiri Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, PC Pr. Protoiereu al Bacăului, Costică Busuioc, doamnei prof. Maria Şalaru, grupului de tineri de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, doamnei prof. Mariana Tănase de la Clubul “Neghiniţă”, domnului prof. Mugur Neuman, grupului vocal de la Centrul de Cateheză „Bunavestire” al parohiei noastre, părinţilor şi tuturor credincioşilor care ne-au fost alături pentru a aduce bucurie în suflete prin această operă caritabilă”, a declarat părintele paroh, Aurel Cîrlan.