Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

Proiectul cultural şi social-misionar „INIMĂ DE MAMĂ”, ediţia a II-a!

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” organizează, sub coordonarea Protopopiatului Bacău, miercuri, 8 Martie 2017, orele 16:00, la Arena Mall – Bacău, cea de-a II-a ediţie a Proiectului cultural şi social-misionar intitulat „INIMĂ DE MAMĂ”.

Au fost invitaţi să susţină recital tineri interpreți ai Școlii de Arte și Meserii – Bacău (Coordonator prof. Maria Șalaru), copii din cadrul clubului de teatru, muzică și dans Neghiniță (Coordonator prof. Mariana Tănase) şi tineri din cadrul Centrului cultural-catehetic al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” – Bacău (Coordonator prof. Mugur Neuman), care vor aduce prin muzica lor un prinos de cinstire mamelor cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii.

„Deşi nu este o sărbătoare creştină, poate căpăta un sens profund, teologic pentru creştinătate, din perspectiva
semnificaţiei cu care este încărcată cifra 8, ca simbol al ieşirii din timpul nostru convenţional şi al intrării în „timpul” lui Dumnezeu. Aşadar, această zi ne poate deschide spre veşnicie, oferindu-ne perspectiva întâlnirii cu Dumnezeu în Împărăţia Sa. Dincolo de conotaţiile cândva politice – pierdute astăzi – 8 Martie este o zi care ne vorbeşte despre feminitate şi maternitate, despre taina vieţii, despre frumuseţe şi gingăşie. Mama creştină este cea care, prin aducerea pruncilor pe lume, transformă familia, plasând-o mai aproape de Dumnezeu, Creatorul a tot şi a toate”. (IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului).

Cu acest prilej se vor face colecte în bani, haine, alimente şi produse pentru mamele şi copiii nou-născuţi din Maternitatea Bacău.

Vă aşteptăm cu drag, INTRAREA este LIBERĂ!