Centrul social-cultural multifuncţional „Sfinţii Martiri Brâncoveni” al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău

 

Vă adresăm rugămintea de a ne sprijini, în măsura dorinţei şi a posibilităţilor de care dispuneţi dumneavoastră personal, firma sau instituţia pe care o reprezentați, la edificarea aşezământului social-cultural-duhovnicesc al parohiei, în care ne dorim să realizăm următoarele obiective:

  • între 30 şi 50 de copii cu o situaţie financiară precară vor beneficia de o masă caldă zilnic;
  • între 15 şi 30 persoane vârstnice vor primi o masă caldă la prânz;
  • copii, vârstnici, familii aflate în dificultate vor beneficia de consiliere psihologică şi spirituală, gratuit;
  • de asemenea, vor funcţiona: o bibliotecă, două cabinet medicale, un cabinet IT pentru tineri, un centru de socializare pentru vârstnici şi un cabinet de reflexoterapie;

Toate acestea le putem realiza cu sprijinul dumneavoastră!

Vă invităm să vă adaugaţi echipei care deja lucrează la acest aşezământ!

Împreună putem vedea pe chipul celor aflaţi în dificultate un zâmbet, o speranţă!

Puteţi face donaţii în contul BCR

RO49RNCB0026030901820001   Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”

Cu nădejde în rugăciunile şi jertfa dumneavoastră, de la noi mulţumiri iar de la Bunul Dumnezeu mare binecuvântare.

Cu aleasă preţuire şi consideraţie, Consiliul Parohial

Pr. paroh Aurel Cîrlan

Pr. slujitor Mihai- Flavius Balaban

Pr. slujitor Marian Gliga