Parohia „Sf. Trei Ierarhi” a găzduit întrunirea Cercului Pastoral nr. 1 al Protoieriei Bacău

Joi, 26 mai 2022, la Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Bacău, a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, întrunirea preoţilor din cadrul Cercului Pastoral nr. 1 al Protopopiatului Bacău. Întâlnirea a debutat cu Sfinta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche, împreună cu un sobor alcătuit din preoții acestui Cerc Pastoral.

În contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și al „Anului comemorativ al sfinților isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palma și Paisie de la Neamț”, părintele Nicolae Hurjui, preot paroh al Parohiei „Înălţarea Domnului” Bacău, a susținut conferinţa cu temă: „Viaţa şi opera Sfântului Simeon Noul Teolog”. Părintele conferențiar a prezentat diferite aspecte ale vieţii, culturii şi credinţei acestui mare sfânt, care datorită înălţimii sale duhovniceşti este numit şi Noul Teolog, unul dintre cei mai importanți scriitori mistici bizantini din perioada în care isihasmul nu devenise încă un curent monastic recunoscut oficial de Biserică.

Întâlnirea cercului pastoral s-a încheiat cu referatul susţinut de părintele Daniel-Ionel Marari, preot paroh al Parohiei „Sf. Vasile cel Mare” Bacău, având tema „Repere biblice de comuniune a omului cu Dumnezeu prin rugăciune: rugăciunea profeţilor şi drepţilor Vechiului Testament”, propusă şi aprobată de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La finalul întâlnirii, părintele protopop Eugen-Ciprian Ciuche a mulțumit părinţilor conferenţiari, dar şi slujitorilor parohiei Sf. „Trei Ierarhi” din Bacău pentru organizarea acestui eveniment, remarcând dinamismul şi activităţile care se desfăşoară atât în cadrul Bisericii cât şi în cadrul Aşezământului social-cultural aflat în proximitate.

La acest eveniment au participat credincioși din mai multe parohii aflate în zona de Nord a Bacăului. Tot în contextul „Anului omagial şi comemorativ 2022”, a fost pusă spre închinare icoana Sfinților Isihaști comemorați anul acesta, zugrăvită de părintele Bogdan Antohi, slujitor al parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Bacău.