Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sub coordonarea preoţilor Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Protoieria Bacău şi prin bunăvoinţa membrilor Asociaţiei „Treime de Arhierei”, s-a derulat în perioada postului „Naşterii Domnului” o colectă constând în produse alimentare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării, detergenţi şi electro-casnice, desfăşurată în cadrul Proiectelor eparhiale sociale „Fii dar din Darul lui Dumnezeu!” şi „Fă Rai din ce ai!”.
Primii care au răspuns acestor iniţiative social-filantropice au fost elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, coordonaţi de către doamna director Huţuţui Luminiţa, care au vizitat biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău mai multe zile la rând în perioada postului „Naşterii Domnului”, pentru a se bucura împreună cu părinţii slujitori de momentele frumoase pe care le aduc rugăciunile, colindele, Spovedania şi Împărtăşănia.
Unul dintre proiectele social-eparhiale desfăşurate în perioada Praznicului Naşterii Domnului a fost „Fă Rai din ce ai!”, constând în daruri de alimente neperisabile, dulciuri, rechizite, îmbrăcăminte şi încălțăminte, care au fost oferite copiilor din familii aflate în situații de criză sau în dificultate materială. Tot în această perioadă s-a derulat şi programul social eparhial implementat în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului – „Fii dar din Darul lui Dumnezeu” – elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” pregătind 150 de cadouri, alimente şi dulciuri, beneficiarii fiind copiii nevoiaşi.
La aceste Proiecte au participat elevii clasei a VII-a D, coordonatori: diriginte prof. de Istorie, Alistar Didi, prof. de Religie, Avîrvării Elena și prof de Ed. Socială, Bălan Claudia, elevii clasei a VII-a B, coordonator: diriginte, prof de Lb. franceză, Broştiuc Daniela, elevii clasei a VII-a E, coordonator: diriginte, prof. de Matematică, Bârgaoanu Marcela şi elevii clasei a VI-a A, coordonatori: diriginte prof de Religie, Cîrlan Mirela-Nela, prof de Religie, Dragomir Mihaela şi bibliotecar Blaga Adriana.
Acestora le-au urmat şi alte persoane generoase, care au adus darurile lor în diferite zile, colectele fiind încheiate în perioada ce a urmat sărbătorii „Sf. Trei Ierarhi”, ocrotitorii Parohiei şi ai Asociaţiei.
Luni, 10 februarie 2020, Asociaţia „Treime de Arhierei” din Bacău a finalizat o colectă de produse alimentare (făină, ulei, zahăr, orez, fasole, cartofi etc.) iniţiată la începutul Postului Naşterii Domnului, venind astfel în sprijinul persoanelor vârstnice şi a copiilor aflaţi în grija Așezământului social-filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja, coordnat de către părintele Ilarion Mâţă.
Miercuri, 12 februarie a.c., a fost finalizată colecta de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării şi electro-casnice, care a fost dusă în Parohia „Sf. Dimitrie” din satul Ciutureşti, com. Odobeşti, Protopopiatul Bacău, darurile urmând a fi distribuite de către părintele paroh Pruteanu Daniel, celor aflaţi în nevoi.
Părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Flavius-Mihai Balaban mulţumesc tuturor celor care s-au implicat cu atâta dăruire în aceste proiecte caritabile, „dând dovadă de Milostenie creştină ce izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, arătată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor aflaţi în nevoie, făcându-se mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu în lume”.