Cea de-a patra zi, și ultima, dedicată manifestărilor prilejuite de cea de-a XIX-a ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu” a debutat la ora 09.00, la Catedrala arhiepiscopală, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de preoți din administrația eparhială și de un impresionant sobor de preoți din Protopopiatul Moinești, adunați în sinaxă cu prilejul acestor sărbători eparhiale.
La sfârşitul slujbei, părintele Daniel Ionel Marari, inspector în cadrul Sectorului cultural al administrației eparhiale, a rostit un scurt cuvânt despre implementarea concursului patriarhal „Hristos, sufletul satului meu” în Eparhia Romanului și Bacăului în perioada decembrie 2018-aprilie 2019, apoi Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a premiat pe câștigătorii primelor trei locuri, oferind binecuvântarea arhierească Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău şi Parohiei Horia din Protopopiatul Roman, care vor reprezenta Eparhia Romanului și Bacăului la etapa patriarhală, desfășurată la București în data de 21 mai, cu prilejul hramului Catedralei patriarhale închinat Sfinților Constantin și Elena. (BGV)