Parohia Sfintii Trei Ierarhi

- BACĂU- 

„Uniţi prin joc şi creaţie”

Asociaţia „Treime de Arhierei” împreună cu Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău au organizat anticipat „Ziua Copilului”, astăzi, joi 31 mai 2018. Sub deviza „Uniţi prin joc şi creaţie”, aproximativ 30 de copii, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, însoţiţi de profesorii lor şi de cei trei preoţi slujitori ai parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi”, au participat la diverse activităţi creative şi recreative, jocuri de dezvoltare personală şi emoţională.

Aceste activităţi au avut menirea de a crea o unitate între cei trei factori de educaţie Biserica, Şcoala şi Familia şi de a dezvolta cei patru „C”, cruciali în evoluţia copilului: „să fie CONECTAT cu ceilalţi, să se simtă CAPABIL, să ştie că fiecare CONTEAZĂ şi este valoros, şi să facă faţă provocărilor, adică să aibă CURAJ”.

Părintele paroh Aurel Cîrlan a adus mulţumiri copiilor, părinţior acestora şi cadrelor didactice implicate, doamnei Delia Costea, profesor în învăţământul primar şi doamnei Mirela-Nela Cîrlan, profesor de Religie Ortodoxă, pentru bucuria de a fi împreună şi de a retrăi frumoasa vârstă a copilăriei.

La mulţi ani tuturor copiilor de ziua lor!

(Pr. Flavius Balaban)